DIETA influențează vârsta la care femeile intră la MENOPAUZĂ și riscul de boli asociate

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Vârsta la care o femeie intră la menopauză are o influență importantă asupra sănătății. Cercetătorii spun că menopauza care se instalează în mod natural, la o vârstă normală, este asociată cu beneficii majore:

speranță de viață mai mare și supraviețuire mai lungă
– o rată scăzută a mortalității din toate cauzele
– un risc redus de boli cardiovasculare
– risc scăzut de mortalitate din cauza bolilor de inimă ischemice, accident vascular cerebral, angină după infarct miocardic și ateroscleroză
pierdere mai mică a densității osoase
– un risc mai mic de osteoporoză și fracturi

Vârsta medie pentru menopauză este 51 de ani. Studiile au arătat că există riscuri pentru sănătate atunci când menopauza apare fie prea devreme (înainte de 40 de ani), fie foarte târziu (la 55 de ani sau după această vârstă).

Menopauza prematură poate afecta densitatea osoasă, crescând riscul de osteoporoză, boli de inimă, depresie, declin cognitiv și deces prematur. Menopauza târzie are riscuri mai puține: cancere mamare, ovariene, endometriale.

DIETA GRĂBEȘTE SAU ÎNTÂRZIE MENOPAUZA

Un studiu publicat în jurnalul Epidemiology and Community Health a arătat că dieta are o influență considerabilă asupra debutului menopauzei. Se pare că există o legătură între tipul de alimente pe care le consumă cu regularitate femeile și vârsta la care intră la menopauză.

Cercetătorii au descoperit că femeile care mănâncă regulat paste rafinate și orez intră la menopauză mai devreme. Femeile care consumă mai multe leguminoase și pește, intră la menopauză mai târziu.

Fiecare porție de pește, fasole și alte leguminoase consumate pe zi a fost asociată cu o întârziere de 3,3 ani a debutului menopauzei. La fel, fiecare porție în plus de paste rafinate și orez pe zi a fost asociată cu declanșarea menopauzei cu 1,5 ani mai devreme decât în mod normal.

Cercetătorii au mai descoperit un lucru interesant, și anume că aportul crescut de vitamina B6 și zinc întârzie menopauza cu 0,6 și respectiv 0,3 ani. Femeile vegetariene din studiu au intrat la menopauză mai devreme decât consumatoarele de carne.

Autorii acestui studiu sunt de părere că antioxidanții din leguminoase și acizii grași Omega-3 din anumite tipuri de pește pot avea un efect protector asupra ovulelor. Mai precis, acești nutrienți pot ajuta la conservarea lor pe o durată mai mare de timp, întârziind astfel apariția menopauzei.

Un efect opus îl au carbohidrații rafinați (din paste, orez alb), care ar putea grăbi menopauza prin creșterea riscului de rezistență la insulină și afectarea producției de hormoni.

Rezultatele acestui studiu sunt în concordanță cu recomandările dietetice pentru prevenirea bolilor cronice și a bolilor cardiovasculare. Cu cât mai hrănitoare și echilibrată este dieta femeilor, cu atât mai mulți ani vor trece până la instalarea menopauzei.

Suplimente și remedii pentru menopauză:

[products ids=”3720, 9119, 11100, 4525, 3893, 9939″ orderby=”date” columns=”6″ order=”desc”]

Surse bibliografice:

1. Ellen B. Gold, „The Timing of the Age at Which Natural Menopause Occurs”, articol publicat în Jurnalul Obstetrics and Gynecology Clinic of North America. 2011 Sep; 38(3): 425–440, preluat de pe site-ul: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3285482/
2. Kelly Bilodeau, „Diet and age at menopause: Is there a connection?” Harvard Health Publishing, Harvard Medical School: https://www.health.harvard.edu/blog/diet-and-age-at-menopause-is-there-a-connection-2018081014468

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *